În vederea promovării turismului și a atragerii turiștilor străini, prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 836, publicat în Monitorul Oficial nr. 166, din 22 martie 1933, s-a hotărât scutirea și reducerea taxelor consulare pentru automobiliștii și turiștii străini, care vizitau România cel puțin cinci zile, în scopuri turistice sau balneare. În concluzie, până în 1948, în principal din inițiative private, dar și la intervenția autorităților statului, s-a reușit inițierea unor prime măsuri de încurajare a turismului, concretizate prin înființarea primelor rezervații naturale, editarea de anuare turistice, atlase și hărți, marcarea traseelor montane și construirea unor vile, cabane, adăposturi turistice și hoteluri în zone montane de interes, precum Sinaia, Predeal, Poiana Țapului, Tușnad, Sibiu, Ceahlău, Parâng, Retezat sau Bucovina, alături de dezvoltarea capacităților de cazare în stațiuni balneoclimaterice la Techirghiol, Herculane, Olănești, Govora. A început, de asemenea, amenajarea turistică a unor stațiuni de pe litoralul românesc, la Mamaia, Carmen Sylva, Mangalia, Balcic.

Unul dintre produsele de promovare a turismului românesc care a făcut istorie este chiar revista ONT-ului, care era o bijuterie tipografică, dar și cu un preț destul de ridicat pentru posibilitățile vremii. Ultima pagină a revistei era, la fel ca și în cazul publicațiilor din prezent, rezervată unei reclame la un produs ce avea cumva legătură cu ideea de turism, de exemplu la uleiul Luboil pentru mașini. În 1937, existau „trenuri rapide, autobuze confortabile, bărci cu motor” pentru a ajunge la Mamaia sau erau anunțate reduceri de 50% pentru biletele CFR. Fenomenul “vacanțelor” în masă și turismul în comunism: Schimbarea regimului din România a determinat ca asociațiile turistice să fie dizolvate în anul 1948, iar tot patrimoniul deținut de ele a fost trecut în subordinea Oficiul Național de Turism. Asociațiile de turism existente au fost dizolvate la 11 iunie 1948, iar patrimoniul acestora a trecut la Oficiul Național de Turism (ONT). 

România a fost singura țară din blocul sovietic ce a dizolvat asociațiile și organizațiile de turism. În 1971 se înființează Ministerul Turismului și Sporturilor, for de conducere, îndrumare și coordonare organizatorică, căruia îi sunt subordonate oficiile județene de turism. Pe lângă modernizarea și transformarea vechilor stațiuni balneoclimaterice, apar și altele noi ca Techirghiol, Eforie, Mangalia, Năvodari, Voineasa, Buziaș, Costinești, Moneasa, Bâlea Lac, Durău, Călacea, Piatra Arsă. Între anii 1976-1980, direcțiile prioritare de dezvoltare a turismului s-au orientat spre valorificarea stațiunilor montane, dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice și modernizarea stațiunilor de pe litoral. Sunt amenajate mijloace moderne de transport pe cablu: telecabine, telescaune, teleschiuri. 

Vacanțele din „câmpul muncii” erau un mijloc de relaxare a clasei muncitoare, de socializare și chiar de stimulare a politicilor pronataliste; vacanțele organizate prin sindicate ori prin oficiile de turism îi aduceau împreună, adesea, chiar pe colegii de serviciu din aceeași secție de la fabrică la munte sau mare. La nivel intern circulau pliante turistice dintre cele mai diverse, redactate în română, engleză, franceză, germană și rusă. Cele care prezentau stațiunile montane cuprindeau atât informații despre unitățile de cazare, considerate ”moderne, confortabile și care răspund celor mai exigente gusturi”, precum și obiective turistice, trasee pentru drumeții și pârtiile pe care se putea schia. (Dan Constantin Rădulescu, Manuela Sofia Stănculescu, Calitatea Vieții, XXIII, nr. 4, 2012)