Reclama și brandurile românești în perioada comunistă, anii 1970-1989: totul pentru Stat, cooperative, PECO, Sanda, Mirela, Eugenia, Marga și alte doamne drăguț fardate și coafate, depozite la CEC, Dacia prinde aripi, Mobra o prinde din urmă, la un CI-CO

În termeni generali, iniţiativa şi imaginaţia individuală au fost eliminate pentru a face loc unor branduri populare, destinate consumului pentru clasele sociale sărace. În acest fel au crescut cele mai puternice branduri din industria de panificaţie, industria alimentară, cosmetică, auto, electronice și electrocasnice. Brandurile Băneasa, Titan, Pambac, Dobrogea, de unde a pornit şi unul dintre cele mai cunoscute branduri de panificaţie din România, biscuitele cu cremă denumit „Eugenia”, apoi alte branduri de renume au fost Dero, Arctic, Dacia, Tarom, Guban, Apaca, Braiconf, cioco- lata ROM, Gerovital, bicicletele Pegas și marile magazine Cocor, Romarta, Eva, Lâna de Aur, Cocor și Ziridava.

Reclamele comuniste vând din ce în ce mai puține povești și din ce în ce mai multă utilitate, calitate și nevoi practice ale produselor, dar mai ales caracterul de masă al acestora. Ținuta artistică a reclamelor și a afișelor este înlocuită de pragmatism și de informație rece. Industria țării trebuia susținută prin toate mijloacele, cu atât mai mult cu cât exista o abundență de mărci naționale noi, ieșite de pe porțile fabricilor cu o viteză fără precedent. Propaganda caută soluții plastice cât mai concentrate, pentru a potența mesajele și a face înțeles rostul politic și social al vremurilor, care sunt total angajate în slujba colectivității.

Cu un sistem atât de restrictiv, singura formă de publicitate rămâne mica publicitate, ca o întoarcere în perioada “anunciurilor” din anul 1850. Spaţiul publicitar este ocupat de apariţia lozincilor, pancartelor, coperţilor şi publicaţiilor cu mesaj politic implicit sau explicit. Industrializarea forțată duce și la o simplificare aproape dureroasă a creației și formelor publicitare, totul fiind îndreptat la forme de viață utilitară, disciplinată și lipsită de orice poveste sau aspirație, s-a trecut de la desenul artistic la cel tehnic, iar comunicarea, adică textul, s-a redus la nivel de mesaj la compania-mamă, adică headquarters-ul – Statul Român. Ca mărci de organizaţii comerciale rămân cunoscute fabrica de încălţăminte Guban, magazinul “La vulturul de mare cu peştele în gheare”, mărcile Azuga, Kandia şi Gambrinus. Mărcile atât de cunoscute în percepţia consumatorului român ajung să desemneze categoria de produse din care făceau parte, de exemplu “aragaz” pentru orice fel de dispozitiv de gătit, “carmol” pentru orice substanţă folosită pentru frecţie, “nivea” pentru orice fel de cremă cosmetică pentru faţă şi mâini, Dero – pentru orice detergent etc. *

În perioada comunistă, singura bancă de economii din România – CEC – era subiectul a numeroase reclame. Până şi copiii erau îndemnaţi să economisească fiecare leu, cu mesaje imprimate pe coperţile caietelor. Aproape la fel de mult erau promovate benzinăriile – numite pe atunci PECO. O reclamă din 1967 leagă imaginea acestora de cea mai populară maşină a vremii în estul Europei – Trabantul sau de motocicleta Mobra sau de Dacie. Lipsa concurenței făcea însă ca aceeaşi reclamă să ruleze mult timp pe televizor, chiar şi până la doi ani, lungimea unei reclame fiind în jur de 2-3 minute și apăreau asemenea unor scurt-metraje de prezentare. *

Mărcile din comunism nu funcționau pe o piață concurențială așa că nu aveau nevoie de reclame. Scopul publicității era cu totul altul atunci, nu de a individualiza produsele, ci pentru a ilustra cât se poate de clar că în România se producea la scară mare, calitativ, sistematic și că își este suficientă. Reclamele erau “dovezi” incontestabile ale industriei românești. Raționalizarea produselor de larg consum în anii ’80, când Nicolae Ceaușescu s-a ambiționat, în detrimentul propriului popor, să plătească datoria externă, a dus la dispariția publicității, sau, la reducerea acesteia la îndemnuri ca românii să petreacă timpul liber, concediul, în stațiunile balneare sau la un popas turistic și să achiziționeze produse puținele produse la care mai aveau acces.. Simțind că a pierdut șansa de a concura cu societatea din Vest, propaganda, sau contra-publicitatea comunistă, minimaliza valorile capitaliste.*

Credit Fotografii:

Reclame Vechi Românești 1840-1995 // Florian Ciobanu

CIMEC – Institutul de Memorie Culturală

* Bibliografie extrase articol:

• Marian Petcu, Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007
• Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.
• Gheorghe Cosma, Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.