Program Conferințe Made in RO & Brand Talks

Invitați – specialiști și pionieri din industriile creative, publicitari, jurnaliști, reprezentanți instituționali, ai societății civile, mediul academic și universitar, artiști, sociologi și antropologi.

1. Să ne imaginăm viața fără publicitate. Exercițiu de expunere a rolului publicității în societate. Luni, 11 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: Publicitatea, fie că ne place, fie că nu, susține modul de viață pe care îl ducem acum. Mare parte din inovații s-au produs pentru că unele companii sau antreprenori și-au dorit să devină mai buni decât alții și să se poată promova ca atare. Publicitatea și comunicarea, în general, au dus la luptele constructive de idei între producători. Publicitate și brandurile spun ceva despre pulsaţiile economice ale unei țări în diverse etape ale sale. Sunt o parte din istoria intimă a societății de consum.

2. Oamenii nevăzuți ai reclamelor: graficianul și regizorul. Despre estetica publicității românești înainte de anii ’90, dar și după anii 2000 // Marți, 12 noiembrie, ora 18.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: O retrospectivă a unui secol în care s-a prefigurat profilul unor graficieni și regizori cu o intuiție dincolo de șabloane care s-au implicat în aparatul de comunicare al mărcilor naționale. Despre inventarea formelor vizuale ale unor branduri românești cunoscute. Despre fonturi, litere, personaje, volumetrii care pot fi considerate “Made in RO”.  Cum se umanizau vizual mărcile? Cum s-a putut “comunica” dincolo de sterilitatea de imagine din perioada comunistă? Grafica degenerată în propagandă. O regăsire a spiritului de joacă în reclamele anilor ’90 și 2000.

3. Mărci vechi, branduri noi: povești de antreprenoriat 100% Made in RO // Miercuri, 13 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: Evenimentul prezintă o dezbatere despre construirea unui brand 100% Made in RO, amintiri despre începuturile antreprenoriatului și despre perspectiva brandurilor românești  și relevanța acestora pe plan local, dar și internaţional. Povești ale unor afaceri de succes: ale firmelor cu capital românesc și a antreprenorilor români, a oamenilor cu idei grozave care încearcă să schimbe ceva în imaginea de fond a României. Despre rezistență, rebeliune și rebranding. Despre inovație, despre reinventarea mărcilor românești cu istorie, acomodarea lor cu un “nou” public și o retorică de brand diferită, dar mai ales despre noii antreprenori ai secolului XXI.  Despre ONG-uri percepute ca branduri, despre cum se comunică mărcile românești. Despre antreprenoriatul în jungla presei din România.

4. Publicitatea trece mai întâi prin stomac. Antropologie culinară prin campanii publicitare // Joi, 14 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Intro: Un pic de antropologie alimentară: să ne satisfacem pofta de tradițional românesc prin campanii publicitare, prin rețete românești uitate și reinventate, prin târguri și oboare, prin legende culinare urbane, prin ce-am avut și ce-am pierdut sau descoperit abia acum ca gust românesc.  Despre cine a scris prima carte de bucate românească și de ce arată atât de bine mâncarea în reclame. Există 100% Made in RO când discutăm despre gastronomia autohtonă?

5. Portretul femeii in advertising // Vineri, 15 noiembrie, ora 19.00, Sala Cafenea (Arcub)

Cum s-au shimbat stereotipurile de gen în reclame de-a lungul timpului. Vedem o evoluție? Mass-media și publicitatea au de multe ori un rol hotărâtor în lansarea sau menținerea stereotipurilor din societate, iar clasificările de gen sunt printre cele mai uzitate, când vine vorba de reclame. În trecut era la modă sexismul sau superioritatea unui gen, azi, la nivel mondial, lucrurile tind spre o regularizare mai mult sau mai puțin drastică. Eventual, să râdem de stereotipuri și nu de situație. Să le facem moralizatoare sau mobilizatoare.
Cum stă România la capitolul reprezentării femeii și a feminității în materialele publicitare curente? Oare schimbarea paradigmei vine din interior? De la femeile din advertising?

Credit foto poză de intro: Florian Ciobanu/Reclame Vechi Românești 1840 – 1995