Colecții și colecționari

1. Florian Ciobanu // Reclame Vechi Românești 1840-1995

Materialele publicitare, toate numai în format original și autentic, cuprinse în acest catalog și în cadrul expoziției, fac parte din colecția privată a lui Florian Ciobanu, denumită „Reclame Vechi Româneşti 1840- 1995“. El este fost publicitar, un iubitor avid al industriei, care documentează și strange aceste elemente de peste 25 de ani, ca un veritabil arheolog, organizând numeroase expoziții în țară și fiind și protagonistul proiectului Made in RO: 100 ani de branding românesc, organizat de Asociația ESCU în 2018. În cazul său, această pasiune transcende nostalgia și este mai degrabă un demers empatic de a reda publicului din țară o parte din brandurile și mărcile naționale uitate și dispărute prin imaginile, sloganurile și mesajele lor, dar și de a le găsi o casă doar a lor, celor peste 35.000 de exemplare de reclame.

Cum și el povestește – „colecţia mea de reclame este o formă vizibilă de a împărtăşi valorile trecutului nostru publicului de astăzi dar, mai ales, tinerilor. Aceste expoziţii se vor a fi scurte introspecţii în istoria ilustrată a publicităţii româneşti. Mi-am urmat pasiunea şi cu puţin noroc şi misiunea colecţiei. Un muzeu destinat lor, un spaţiu în care să se recreeze atmosfera perioadelor respective în care să regăsim inclusive produse, ambalaje sau diverse obiecte folosite în campanii. Noi nu suntem nemuritori, dar reclamele pot deveni.“

2. Cristian și Mihai Dumitru // Asociația Muzeul Jucăriilor

ASOCIAŢIA MUZEUL JUCĂRIILOR a fost creată la iniţiativa unui grup de entuziaşti iubitori şi păstrători, încă din anii ’60, ai propriilor jucării care, pe parcursul a patru decenii au strâns şi au colecţionat nenumărate jucării aparţinând diferitelor generaţii. La Muzeul Jucăriilor încercăm să adunăm jucăriile pe care le-au avut copiii din România în ultimii o sută de ani, fiind fabricate atât în țară, cât şi în alte părți între anii 1930-1980. În cea mai mare parte jucăriile au fost achiziţionate din România în ultimii 40 de ani şi probabil vor trezi amintiri plăcute în rândul părinţilor. Până la găsirea unui sediu permanent pentru expunerea colecțiilor Muzeul Jucăriilor am început prezentarea acestui proiect în cadrul unor expoziții temporare în toată țara. Fiecare jucărie are o poveste a ei, fiecare jucărie a fost martora unei emoţii, a unei lacrimi sau a unui vis împlinit. Unele jucării s-au ascuns în sacul lui Moş Crăciun sau al lui Moş Gerilă, altele au stat cuminţi în cizmuliţele cremuite din holul casei. Unele au fost cumpărate cu ultimul bănuţ scuturat din portofel, altele au stat radioase in vitrinele magazinelor de lux sau pe tarabele reci ale pieţelor, unele au ascultat, poate, muzica veselă din bâlciuri, dar toate, absolut toate jucăriile noastre au fost martorele unui zâmbet.

ASOCIAŢIA MUZEUL JUCĂRIILOR doreşte realizarea unui muzeu virtual al jucăriilor în care fiecare “păstrător” al unui prieten drag al copilăriei poate să-l expună alături de o mică poveste.

3. Alexandru Stoian // Asociația Cultural-Educativă pentru Protejarea Patrimoniului Tehnic, Științific și Istoric

Alexandru Stoian este un pasionat avid al industriei electronice și tehnice românești, deținând o colecţie impresionantă de peste 500 de aparate electronice fabricate atât în România, cât și în afară, dorindu-și să construiască un muzeu de sine stătător cu tema “Industria electronică românească”. Colecţia sa conţine radiouri, telefoane, calculatoare de birou şi de buzunar, home-computere, televizoare, staţii de emisie-recepţie, pick-up-uri, magnetofoane, casetofoane şi chiar mixere audio, cărţi de service, documente de provenienţă, cărţi tehnice și manuale de electronică şi electrotehnica şi multe altele. Consideră că România are cu ce să se mândrească ca producător în acest domeniu şi că industria autohtonă ar trebui promovată mult mai intens, iar toate generaţiile merită să cunoască aparatura Made în RO.

4. Val Iacob // Muzeul Parfumului powered by Beautik Haute Parfumerie

Începând cu anul 2014, BEAUTIK Haute Parfumerie a deschis porţile primului Muzeu al Parfumului din România. O colecţie privată, unicat în țară, care reuneşte peste 10000 de obiecte şi accesorii de parfumerie, exponate originale de relevanţă mondială, dar şi sticle autentice româneşti din diferite perioade. Colecţiile permanente ale Muzeului Parfumului pot fi vizitate atât fizic, cât şi virtual.

Colecţia a fost realizată pornind de la o singură sticlă cumpărată în 2006 şi de la o pasiune enormă pentru frumos şi pentru descoperirea şi păstrarea și conservarea acestor mici opere de artă. Colecţia este una foarte valoroasă din punct de vedere istoric, adunând laolaltă creaţii cu tradiţie la nivel mondial, dar şi exponate româneşti, recipiente care stau mărturie perioadei de glorie a parfumeriei româneşti interbelice și comuniste.

Muzeul Parfumului a participat la o serie de expoziţii, fiind de departe cu cea mai mare rezonanţă  „Mon Budoir”, purtând numele parfumului preferat al Reginei Maria, creaţie realizată de Casa Houbigant Paris.

Muzeul Parfumului reprezintă o colecţie de obiecte istorice, cu mare însemnătate la nivel internaţional. Unul dintre aceste exponate este cel adorat de Regele Carol I al României. Privind în istorie, Regele Carol I al României s-a numărat printre regii care au apreciat un faimos parfum fabricat în cea mai veche fabrică din lume, din Koln:  Apa de Colonia. Acesta a fost inventată de Johann Maria Farina, primul furnizor de parfum al Casei Regale. Numele său este înscris în documentele ce atestă livrări către Casa Regală din România, începând cu anul 1889.